În lumea ei e multă muzică, chiar şi aceea neauzită: sunetul impecabil alb al frământării autoconsumante de creatori nebuni încinşi ca tăciunii incendiind sobele tuturor care plutesc visând foc.
Neştiuţi mai întâi, timizi şi cu puţină funingine pe vârful nasului, surprinşi în a transcende bariera LCD-ului care ne îngreunează viziunea, păşesc tot mai aproape de plafonul solar din cefele adormite, până le crapă a revelaţie, a intuiţie, a viitor.
Cât loc creşte din experienţele noastre toate într-un acelaşi suflet ce se sfâşie zilnic în clinchetele paharelor din toate barurile, ca să curgă uitare, apropiere, sublimare, predare, completare, anticipare, eliberare...
Mă uit printre note multiplu-semnificative la culori amestecate cu sufletul. E chiar aşa de multă, de mare, de cuprinzătoare lumea aceasta a exprimării celorlaţi prin sine, cu degetele manjite de culoare.
Din tablou o fată albastră marturiseste:
Mi-i sufletul tânjind ca un câine topit de dorul portocalei-barieră între ce nu sunt înca şi ce mi-e frică să fiu. Am o pată de alabastru pe inima întreruptă în buline ca o căpşună oprită-n gâtlejul ce nu mai sună... decât a perdută speranţă de mai rău că altceva oricum nu pot îndura.
Printre gratii se furiseaza o confestiune muta:
Dinauntru afară se zbate să pătrundă zâmbetul - prizonier de atâta amar dupa buzele neânţelese către lume şi ferecate pentru mine. Între, stă creaţia adormită visându-mă dezlănţuită. Sub obrazul de foc port o rană mereu proaspătă în care scurmaţi cu ochi înfometaţi după frumuseţea pură a agoniei ce va ţine departe de griul comun zilelor de luni până luni. Eu sufar în culori şi voi plătiţi gustul din mine stors în note criptate urechilor afone. Când treceţi pragul uitaţi-mă. Reveniţi la spectacol mâine: vom avea o piesă nouă fără solistă. Eu mă duc să trăiesc puţin.
Iar din notele ei, tasneste adevarul inutil de pus in cuvintele prea sarace:
Am o cascadă în adâncuri şi din ea saltă afară toate emoţiile fiinţei: naşterea, bucuria, dorul, moartea, rătăcirea, viitorul, nimicul, absenţa, aşteptarea, întâlnirea, tulburarea, mişcarea, adăugirea, calmul, zâmbetul, muzica. TU fă-te fluviu, mare, ploaie şi întoarce-te în mine. Să te renasc.
Iar din notele ei, tasneste adevarul inutil de pus in cuvintele prea sarace:
Am o cascadă în adâncuri şi din ea saltă afară toate emoţiile fiinţei: naşterea, bucuria, dorul, moartea, rătăcirea, viitorul, nimicul, absenţa, aşteptarea, întâlnirea, tulburarea, mişcarea, adăugirea, calmul, zâmbetul, muzica. TU fă-te fluviu, mare, ploaie şi întoarce-te în mine. Să te renasc.
Alexandrinei de când nici nu mă ştia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu