Toti cei din unu

Suntem cu toţii unul şi fiecare celălalt. Ne căutăm zi de zi în expresiile oamenilor de pe stradă, prietenilor din club şi familiei de-acasă.
Tânjim să ne celebrăm aşa cum ne cunoaştem şi cum vrem să fim recunoscuţi: unici în sine, cu lumi întregi de explorat în tot minutul, nesăţioşi de fericire, vibranţi de dragoste, dornici de armonie.
Când închinăm, ne redăruim ancestral cu fiecare picătura de vin savuros. Panea proaspata devine cea mai înaltă expresie a ce este bun aici, înauntru.
Sărbătorind ne redescoperim. Aflăm că avem cascade în adâncuri şi că din ele saltă afară toate timpurile fiinţei: naşterea, iubirea, sacrificiul, devenirea, viitorul, aşteptarea, întalnirea, mişcarea, calmul, zâmbetul, muzica, bucuria.
Dăruind ne reîntregim. Noi şi din nou.
Fiecare.
Toţi.

Ingerii dintre noi

“ îmi place cum mă priveşti cănd dorm, în ochii tăi mă simt ca un înger“ spun zâmbindu-ţi în întunericul dintre feţele semi-adormite. Uite, în spatele meu simt aripele cum se odihnesc pe carnea tare a aşternutului, sunt mici, albe şi câte un fulg se ridica când respir. Ai grijă când facem dragoste să nu le mototoleşti... decât un pic.

- Dacă te-aş ruga să mă mângâi aşa o mie de ani, ai face-o?
- Nu cred că pot, nici nu trăim atâta.
- Îţi spun un secret: suntem nemuritori şi putem face cu asta tot ce dorim. Dacă ai vrea, chiar ai putea să mă mângâi o mie de ani, mai ales că atâţia se trăiesc într-o clipă ca asta. Ce fericiţi ar fi oamenii dacă ar vedea că sunt nemuritori şi pentru că îşi pot trăi toate vieţile odată, împreună cu toate vieţile celorlalţi în timpul ce li s-a dat...

“Ştii, eu sunt unul din îngerii care urmau să devină oameni. Eu sunt deja viitorul omenirii. Şi într-o zi, toţi vor fi ca mine, doar mai buni, mai frumoşi, cu aripele mai mari şi mai viguroase.”
- Ai grijă să nu zbori prea sus, sau prea departe.
- Probabil că odată, o s-o fac, lumea este aşa de mare... Oriunde aş merge te-aş iubi, de prea-sus, de prea-departe, de nicăieri.

„Îmi doresc să fi fost chiar acum într-o poiană, să stau lungită în iarba deasă, să mă ridic şi să alerg printre flori. Fluturii mi s-ar prinde în păr, soarele pare că mă pluteşte alene şi păpădiile se ridică incet, către cer. „
- Eu cred că cu adevărat fraţii tăi sunt delfinii aşa cum fraţii mei sunt fluturii. La ce te gîndeşti chiar acum?
- Hmmm, mi te imaginez cu părul plin de fluturi.
- Aş arăta probabil aşa cum mă simt tot timpul: părul îmi vibrează de aripi minuscule şi delicate, fremătate de gânduri.
(Un gând pe care nu-l mărturisesc: cum trăiesc oare, perfect fericiţi, un delfin şi un fluture, unul apă şi altul cer. Nici măcar nu respiră la fel...)

„Mă uimeşte dragostea din talpa ta generoasă. Chiar din altă lume, îţi întinzi către mine fibrele sufletului să mă atingi. Cu orice. Şi mă întreb din nou, cum să iubeşti un Inger: Rebel. ”

Lui Marius printre nori

Viitorul e acum

Explodează constelaţii acolo afară în culori de nedescris, în forme de neînţeles, cu unde ce reverberează înlăuntrul celei mai umile celule din care ne-am plămădit.

Când urechile tale aud zgomote de din adânc şi visele te zboara peste tărâmuri nemaivăzute, ascultă-te în tăcere şi vei auzi Universul cum creşte chiar aici, neştiut, în umbra sprâncenei ridicate a mirare.

Stai tremurând pe muchia prăpastiei dintre cine eşti şi cine vrei să fi, disperat după curajul de a te arunca în gol şi rupt de frica de a zbura. Cine va învinge: tu-trecutul tău sau tu-viitorul tău? Cui îi dai puterea?

Trec uneori ani, alteori clipe în suspensie. Cândva ai decis :”mai târziu”, acum ai ocazia din nou să te alegi pe tine.

Şi mistuit de dorinţa, pui un picior pe aer ca în reveriile copilăriei în care numărai norii, te iei cu drag de mâna şi unde era nimic se naşte tot spaţiul ferm pe care-l inventezi chiar atunci.

Cât de liber eşti să creezi! Fiecare pas îţi deschide noi tărâmuri, fiecare alegere te creşte, fiecare zâmbet se întoarce însoţit de dragoste. E un mister cum n-ai mai fost aici vreodată, deşi ai ştiut că asta e destinaţia ta dintotdeauna.

E pace în casa sufletului tău şi te bucuri: când îl vei întâlni pe următorul nemuritor neştiutor, nesăţios de viaţă pură pe buza prăpastiei fiinţei, ai să-l îmbraţişezi dăruindu-i din aripile tale.

Şi el la fel, şi îngerii vor fi viitorii oameni.

Cristinei înaintea vremurilor

Devenire

Prietenii îmi spun că locuiesc într-o grădină. Aş fi preferat o livadă, deşi uneori mi se pare că frunzele copacilor vor să-mi fure lacome cerul.
Uneori mă pierd şi te strig să te iei dupa umbra cuvintelor pe zapadă, să mă aduci înapoi în sufletul tău unde ceafa ţi se oferea drept coală albă pentru notiţele de peste zi sau câmp deschis imaginarului din noapte...

Toate panselele au tăcut când mi-am trecut respirarea printre ele, mi-au îmbrăţişat dorul cu parfum greu de insomnie şi acum le duc cu mine în tumultul scrisului de pe pereţi.
Mi se pare că înaintez în reluare printre lucruri pe care le inventez pas cu pas pe deasupra celorlalte pe care le ştiam fară a le fi întâlnit vreodată.

Din când în când înţeleg sentimentele criptate ale crizantemelor şi le povestesc despre mine în foşnete similare. Ele zâmbesc recunoscătoare şi te laudă în gând pentru inspiraţia de a mă fi crescut ca eu însămi, de azi şi mai ales, de mâine.

Te invit să apari chiar acum, să ne bucurăm de ce va fi. Răsadurile oamenilor de mâine stau să inflorească...

Danianei intru dragoste, încredere şi viziune

Transformare

Aveam o mână şi nu era a mea,
aveam un cuvânt şi nu-l spuneam eu,
aveam o lume şi nu eram în ea,
aveam un vis şi nu-l trăiam.

M-am renăscut într-o zi din lumină, tot înveşmântat în putere. Am îmbrăţişat universul cu dragoste: atunci visele au început să transforme întunericul în trăire.

Din degete mi-au răsărit ramuri, din palme mi-au înflorit stelele, iar părul mi-a devenit apa în care copiii de lut şi-au spălat conturul feţei primind spirit de foc…din el a întins aripele viguroase Fiinţa cu ochi de infinit, iar lacrima ei a picurat peste lume, dăruind un nou Tărâm din el însusi generat din nou şi din nou…

Ramonei la rădăcina copacului care am crescut