Explodează constelaţii acolo afară în culori de nedescris, în forme de neînţeles, cu unde ce reverberează înlăuntrul celei mai umile celule din care ne-am plămădit.
Când urechile tale aud zgomote de din adânc şi visele te zboara peste tărâmuri nemaivăzute, ascultă-te în tăcere şi vei auzi Universul cum creşte chiar aici, neştiut, în umbra sprâncenei ridicate a mirare.
Stai tremurând pe muchia prăpastiei dintre cine eşti şi cine vrei să fi, disperat după curajul de a te arunca în gol şi rupt de frica de a zbura. Cine va învinge: tu-trecutul tău sau tu-viitorul tău? Cui îi dai puterea?
Trec uneori ani, alteori clipe în suspensie. Cândva ai decis :”mai târziu”, acum ai ocazia din nou să te alegi pe tine.
Şi mistuit de dorinţa, pui un picior pe aer ca în reveriile copilăriei în care numărai norii, te iei cu drag de mâna şi unde era nimic se naşte tot spaţiul ferm pe care-l inventezi chiar atunci.
Cât de liber eşti să creezi! Fiecare pas îţi deschide noi tărâmuri, fiecare alegere te creşte, fiecare zâmbet se întoarce însoţit de dragoste. E un mister cum n-ai mai fost aici vreodată, deşi ai ştiut că asta e destinaţia ta dintotdeauna.
E pace în casa sufletului tău şi te bucuri: când îl vei întâlni pe următorul nemuritor neştiutor, nesăţios de viaţă pură pe buza prăpastiei fiinţei, ai să-l îmbraţişezi dăruindu-i din aripile tale.
Şi el la fel, şi îngerii vor fi viitorii oameni.
Când urechile tale aud zgomote de din adânc şi visele te zboara peste tărâmuri nemaivăzute, ascultă-te în tăcere şi vei auzi Universul cum creşte chiar aici, neştiut, în umbra sprâncenei ridicate a mirare.
Stai tremurând pe muchia prăpastiei dintre cine eşti şi cine vrei să fi, disperat după curajul de a te arunca în gol şi rupt de frica de a zbura. Cine va învinge: tu-trecutul tău sau tu-viitorul tău? Cui îi dai puterea?
Trec uneori ani, alteori clipe în suspensie. Cândva ai decis :”mai târziu”, acum ai ocazia din nou să te alegi pe tine.
Şi mistuit de dorinţa, pui un picior pe aer ca în reveriile copilăriei în care numărai norii, te iei cu drag de mâna şi unde era nimic se naşte tot spaţiul ferm pe care-l inventezi chiar atunci.
Cât de liber eşti să creezi! Fiecare pas îţi deschide noi tărâmuri, fiecare alegere te creşte, fiecare zâmbet se întoarce însoţit de dragoste. E un mister cum n-ai mai fost aici vreodată, deşi ai ştiut că asta e destinaţia ta dintotdeauna.
E pace în casa sufletului tău şi te bucuri: când îl vei întâlni pe următorul nemuritor neştiutor, nesăţios de viaţă pură pe buza prăpastiei fiinţei, ai să-l îmbraţişezi dăruindu-i din aripile tale.
Şi el la fel, şi îngerii vor fi viitorii oameni.
Cristinei înaintea vremurilor
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu