Al 13-lea gand, al Alinei

Aveam dreptate dintotdeauna: poţi să umbli prin lume nerecunoscut, pe stradă să te fluiere şoferii, mulţimea să te înghesuie la metrou, poliţia să te scruteze suspicioasă noaptea în parc, nebunul din sens invers să te întrebe cu compasiune “aşa-i că şi pe tine te doare, uneori rău, capul?”... Iar ţie să-ţi bată neostenită în piept inimă de zburător pe muzică de creier genial alergând neştiut printre anonimi cu multe buzunare goale... mereu pregătit pentru darurile bogate cu care Universul te aşteaptă de când te-ai născut.

La un moment dat, unul anumit, visul despre tine şi viaţa pe care o trăieşti devin acelaşi miracol: ziua de azi. Oamenii stau la coadă să-ţi ceară autografe, prietenii de cafea sunt uriaşii în umbra cărora ai crescut, cămăruţa de creaţie este inima unui castel, copii pe care nu îndrăzneai să-i ai de frica lui mâine incert, îşi împart frăţeşte câinele pe peluză, iar TU, cu dragostea în braţe eşti exact acelaşi, numai că acum te recunosc şi ceilalţi.

Spatiului meu urias pentru implinire si expresie de sine, Alina

Mostenire

Suntem în aşteptarea unei Duminici întârziate. Vrem apă, soare, verde, moale.
Un prieten, o undiţă, un triumf. Pufi de păpădie ridicaţi spre jungla din nori.
...râs gâdilicios de copil vânând balonaşe de săpun...
Un vin cu limba aspră ameţind o tartă apetisantă. Greieri complici in concert.
Unduiri de rochie vaporoasă. Şipote la marginea lumii.
Cuvinte revelatoare plonjând de pe hârtie în suflet.
...cercuri. Din ce în ce mai mari, mai adânci, mai departe...

Toti cei din unu

Suntem cu toţii unul şi fiecare celălalt. Ne căutăm zi de zi în expresiile oamenilor de pe stradă, prietenilor din club şi familiei de-acasă.
Tânjim să ne celebrăm aşa cum ne cunoaştem şi cum vrem să fim recunoscuţi: unici în sine, cu lumi întregi de explorat în tot minutul, nesăţioşi de fericire, vibranţi de dragoste, dornici de armonie.
Când închinăm, ne redăruim ancestral cu fiecare picătura de vin savuros. Panea proaspata devine cea mai înaltă expresie a ce este bun aici, înauntru.
Sărbătorind ne redescoperim. Aflăm că avem cascade în adâncuri şi că din ele saltă afară toate timpurile fiinţei: naşterea, iubirea, sacrificiul, devenirea, viitorul, aşteptarea, întalnirea, mişcarea, calmul, zâmbetul, muzica, bucuria.
Dăruind ne reîntregim. Noi şi din nou.
Fiecare.
Toţi.

Asta seara spre maine (al noua-lea gand al dorintei)

Apa a facut dragoste cu mine astă seară în locul tău. M-a îmbaiat in viziuni despre cum o să fim împreună. Intuiesc o mare dezlănţuire. O furtună generată din sine însăşi. O revărsare de emoţii suprimate, interesant deghizate în amânare. Un dans ca o incantaţie dintr-o limbă nenăscută.

Cutremurător.

Şterg urmele trăirilor de pe pielea încinsă. În spatele meu, la marginea conştientizării, o picătură îmi cănta jazz. Tic pic pic tac. Îi zâmbesc complice: şşş, rămâne între noi.

Cu ultima sclipire de lumină un sunet de cristal mă imploră: aminteşte-mă când vei pleca.

Incognito (sau in cea de-a zecea zi s-a transformat in cine era de fapt)

Acum doua milenii a fost ultima dată lumina imaterială şi nedureroasă. Azi avea un trup solid de care m-am izbit.

S-a prezentat ceremonios, işi spunea Realitate şi vocea ei îmi amintea de ceva obscur de dincolo de perdeaua de preatinere fiinte: eclipsa pe care–o sărbătorisem împreună. Pe atunci eu îi sacrificam o capră pe altarul de speranţe şi ea sorbea sângele purificator cu aviditatea pământului ce se ştie condamnat.

Am luat-o de mâna şi i-am povestit:"mai nou ne predăm legaţi la ochi şi cu aripele capsate acestor demoni neceremonioşi cu ochi de-azur şi inima de piatră numiţi nepăsare, vină, lipsă, uitare. Cu râsete de condamnaţi ne pierdem spiritul de zburători într-un ceremonial desanctificant al unicitaţii reduse la conformism. Rătăcim ermetic printre relicve quaternare cu mapa de todo-uri încarcată de note de plată pentru păcate imaginare.

Uneori avem reflexie şi bălţile ne aruncă priviri descarnate de jăratec mocnit sub cremenea pleoapelor nezâmbitoare. Alteori ne îmbrăcăm în costume de oameni şi închinăm câte-o bere în memoria prietenilor altora, la funeralii cu pretenţie de supravieţuire."

...Cu ce milă duioasă mi-a sfărâmat oasele compătimindu-mă eliberator...

Las în urmă carcasa acestui contemporan indecent de ne-senil dăruindu-mă aerului din care mă întrupasem să experimentez a fi...
De abia acum pot sa fiu trăita de viaţa închipuită aici: am zbor şi n-am explicaţie, am expresie şi n-am posesie, am bucurie şi n-am limite.
Am si Sunt.

Tu?

Autoportret

Mi-e foame. Te privesc prin geamul sandwich-eriei preferate cum stai la coadă să mă hrăneşti.

Vântul îmi flutură părul, hainele vor să zboare, accesoriile sunt grele şi inutile primăvara asta.

Pe oglinda transparentă trece procupat un ziarist, o femeie îmbrăcată într-un verde de o frumuseţe crudă, eşarfa mi se unduieşte comunicând eliptic cu porumbeii năuciţi de atâta trăire, o maşină înaintează lent spre unde are treabă azi şoferul ei, o poartă se deschide cutremurător spre înauntru.

Îţi zâmbesc cu drag şi mă surprind zâmbindu-mi criptat. În fracţiunea asta de sclipire devine clar deodată spaţiul relaţiilor de orice fel: suntem câte unul de-o parte şi de alta a unui geam perfect transparent pe care se scurg clipele încărcate de semnificaţia pe care vrem să le-o dăm chiar atunci. Ziaristul putea fi doar un comis-voiajor, femeia răpitoare – o actriţă buna a iluziilor, porumbeii-nori sau chiar batistele înnecate în lacrimi ale vreunei dezolate din balconul de deasupra.

Tu luneci spre mine din ce în ce mai aproape, surprinzător de silenţios când atâta dragoste îţi frământă retina, până ţi se turteşte nasul de geam, lasând o urmă de uimire. Eşti nici la cinci centimetri distanţa şi nu te pot îmbraţişa, deşi ne iubim, deşi ne-o dorim, deşi suntem chiar aici amândoi.

Te aştept răbdătoare afară să te întreb cum arată viaţa de dincolo de mine. Deşi te-a oprit înspre mine şi nu ne-am atins, îmi spui relaxat că de la tine mă văd doar eu. Nici geamul, nici bărbatul pasager, nici femeia apetisantă, nici mişcarea sau zborul. Numai eu.

Dă-mi ochii tăi să mă eliberez de lume. Mulţumesc.

(sapte soapte despre) Claritate

Mi-e frig şi nu contează asta pentru tine. Unde eşti tu e soarele care ţi-a răpit sufletul.
Te-am trimis departe să te renaşti şi nu te mai recunosc. Tot ce mi-am dorit ţi s-a întâmplat. Eşti nou. Eşti viu. Eşti putere. Nu mai ai nevoie de mine să te cresc. Eşti eu cum eram si mai nou, sunt eu cum erai tu. E o ironie insuportabilă. Umbra copacului tău sufocă lăstarii cei noi. În ultimul timp nu mai dă rod nici iubirea.

Ma duc să visez că nu te-am întâlnit. Vreau să mă trezesc sigură. Şi singură. Vreau să mă regăsesc aşa cum ştiu că eram. Te şterg din istoria de până acum, curioasă ce explicaţie o să-mi dau la întâlnirea cu golul pe care îl ocupă amintirea ta.

Un câine urlă departe a jale. Şi el înţelege că tot ce este aici n-are garanţie, doar destinaţie. După un moment de reculegere, miroase o floare pe care n-a mai văzut-o. Zâmbeşte: uite încă una!

Impacare (cate sase ganduri sau sase sanse sau..)

Într-o seară m-aştepta Moartea acasă.
Surprins, am răsfoit agenda că nu-mi aminteam să fi stabilit o întalnire aşa târzie.
Mi-a zâmbit şi am simţit că aş fi îmbraţişat-o chiar atunci, sedus de absenţa sentimentelor ei. Aşa detaşată, însăşi răceala o făcea ispititoare.
I-am sărutat podul palmei cu care îmi anulase visele, apoi colţul gurii cu parfum de uitare şi când i-am gustat tâmpla am ştiut că departe m-aşteptau: tot ce-am uitat, tot ce n-am aflat, tot ce nu am iubit, tot ce n-am preţuit, tot ce înca n-am spus şi trăit.
I-am mulţumit
şi-am plecat
…împreună.

Alegere (un gand intre altele cinci)

Dimineaţa e singură.
Stă ca o promisiune.
Aici lumina se trezeşte înaintea luminii în care suntem îmbrăcaţi.

În ea se scaldă un râu: fix la mijlocul distantei dintre cine suntem si cine vrem să fim. Îl trecem aproape zilnic ca să ne întâlnim, de câte ori ne vedem răsărind pe celălalt mal.

Cred că pe rădăcinile sale creşte o grădină cu o singură piatră, are nume de zeu absent la care ne închinam în adolescenţe sălbatice.
Câteodată în ea cresc fire de iarbă albastre adăpostind fiecare grauntele şi vietatea lui inconfundabilă, cu anotimpul şi ora unică de-nflorire.

În depărtare se aude un vulcan. Am aflat că în adancurile lui mocneşte viitorul.

Vi şi tu cu mine?
Hai să ne trecem clipele cu apa, să inmugurim în brazda proaspătă,
să dăm rod în umbră
şi să murim în zori.

Mereu intre lumi (a patra dimensiune a unui gand)

mă pregătesc să dorm, e 23:39
mă pregătesc să dorm visul ăsta de când m-am născut.
mi-e foame, foame rău, rău de tot. şi dezlănţuită în lume aş devora viitorul.
dar cum să încalc acordul de a trăi de la cap la coada fiecare zi, după o schiţă desenată acum 4,5 miliarde de ani?

păşesc în afara trupului meu: am mai dormit câte un pic şi alte dăţi, dar niciodată atât de multe vise nu m-au trăit, toate odată.
nu este nici un sunet altul decât al liniştii. aceea supremă, fără limbi ticăitoare de ceas, fără ecoul paşilor pe parchet, fără somn-uşorul de pe perna alaturată.

mi-e frică totuşi să trec graniţa dintre azi şi mâine.
pentru că ştiu: în fiecare dimineaţă ne trezim singuri mereu lângă altcineva.
ascultăm mesajele viselor de peste noapte cu disperare de orbi rătăciti pe autostradă.

În zori, iluziile ne ispitesc pleoapele către între-deschis.
În lumina crudă însă, calul alb este sur şi aripele sunt urme efemere pe zăpadă.

Ia-mă în braţe să dorm visul tău. Sunt sigură că se sfârşeste altfel.

Efemeride (trei ganduri)

Îmi curge muzica prin vene: în cuvintele altora regăsesc fragmente repetate din viaţa fiecăruia dintre tine şi fiecăruia dintre mine.

Ieşi te rog din norul meu plin de vrăjitoare cu chipuri nefericite, boloborosind blesteme din nici o limbă, ca să te privesc cum dormi şoptind că-mi vei împlini visele.
Trezeşte-te şi arată-mi trucurile cu care faci râsul şi plânsul. Învârteşte-te în dragostea de departe, moale şi pierdută, străină ca adâncul oceanelor adormite. Aştept...

Nimic.

Acuma ştiu. E prea târziu. Ţi-ai pierdut sufletul neschimbător. Iar eu n-am coadă de sirenă să ţi-l vânez. Nu te simţi vinovat: bogăţiile peşterilor submerse te vor aştepta dincolo de bariera timpului.

Dar dacă ar fi să îţi dau esenţa licorilor magice din care s-a născut Azi, te-aş redărui ţie aşa cum eşti, nu aşa cum speri să fi. Nu e nevoie să te ascunzi: viaţa ASTA e reală. Cu toate câte sunt. Deşi unii dintre noi sunt siguri că e după. Sau înainte. Sau paralel. Sau trăiesc într-o poveste scrisă de alti oameni cu imaginaţie mai bogată.

(doua ganduri pentru) Eternitate

Era un mister cum ajunsesem aici neştiută într-o lume de îngeri de porţelan. Şi toate acele măşti sub care se ascund marile adevăruri şi micile fiinţe... mă întreb dacă nu cumva şi eu sunt una dintre ele, sau ele cu totul sunt parte din mine.

Oricum, parcă ne-am revedea după o lungă absenţă din Cotidian: avem atâtea întâmplări de povestit fiecare, încat ne-am adunat aici să tăcem solemn peste vuietul amintirilor. Se pogoară întunericul greu ca o catifea peste îmbraţişarea din faţa ameninţării zilei de mâine, când poate vom fi uitaţi cu toţii – victime ale nepăsării, o haină cu care tot mai mulţi se îmbracă. Hmmm... Vor să se protejeze de sarcasmul trecutului pe care îl reprezentăm ştiind că se va întoarce cândva, neaşteptat, să îi muşte de inconştienţă.

Însă, până atunci, anonimi în lumina vitrinelor cu lumină rece, ne adunăm laolaltă să împingem orele dinspre azi spre ieri când numai noi eram vii şi pe străzi, gălăgioşi şi ispititori, misterioşi şi romantici, ascunşi şi în văzul tuturor…pentru că atunci ne măngăiam măştile una de alta în căutarea unei poveşti care să aibă ecou peste veac, pentru că atunci existam iar azi evocăm, pentru că mâine…mâine

…dar cine eşti Tu ca să afli deja despre mâine?

(primul gand) invitatie la dans

Autoarea:
“ foamea de literatură demonstrează reminescenţe inconştiente de necrofagie antropologică. Autorul se eviscerează emoţional benevol pe platouri sofisticate de hârtie, într-un act pervers de
canibalism rafinat, în aşteptarea ochilor insaţiabili de trăire-surogat ai cititorului neavizat de pericolul atât de inocentului negru pe alb...”

Eu:
“ dar nu scriu, eu doar valsez graţios printre idei cu mişcările silenţioase ale umbrei unei pisici de mucava. ”

Dansaţi?