Incognito (sau in cea de-a zecea zi s-a transformat in cine era de fapt)

Acum doua milenii a fost ultima dată lumina imaterială şi nedureroasă. Azi avea un trup solid de care m-am izbit.

S-a prezentat ceremonios, işi spunea Realitate şi vocea ei îmi amintea de ceva obscur de dincolo de perdeaua de preatinere fiinte: eclipsa pe care–o sărbătorisem împreună. Pe atunci eu îi sacrificam o capră pe altarul de speranţe şi ea sorbea sângele purificator cu aviditatea pământului ce se ştie condamnat.

Am luat-o de mâna şi i-am povestit:"mai nou ne predăm legaţi la ochi şi cu aripele capsate acestor demoni neceremonioşi cu ochi de-azur şi inima de piatră numiţi nepăsare, vină, lipsă, uitare. Cu râsete de condamnaţi ne pierdem spiritul de zburători într-un ceremonial desanctificant al unicitaţii reduse la conformism. Rătăcim ermetic printre relicve quaternare cu mapa de todo-uri încarcată de note de plată pentru păcate imaginare.

Uneori avem reflexie şi bălţile ne aruncă priviri descarnate de jăratec mocnit sub cremenea pleoapelor nezâmbitoare. Alteori ne îmbrăcăm în costume de oameni şi închinăm câte-o bere în memoria prietenilor altora, la funeralii cu pretenţie de supravieţuire."

...Cu ce milă duioasă mi-a sfărâmat oasele compătimindu-mă eliberator...

Las în urmă carcasa acestui contemporan indecent de ne-senil dăruindu-mă aerului din care mă întrupasem să experimentez a fi...
De abia acum pot sa fiu trăita de viaţa închipuită aici: am zbor şi n-am explicaţie, am expresie şi n-am posesie, am bucurie şi n-am limite.
Am si Sunt.

Tu?