Soricelo

Soricelul zise catre elefant: dar eu am fost si bolnav cand eram mic, poate si de aceea…

Uite asa, noi toti soriceii, pastram scuze din copilariile noastre bolnavicioase.
Nimic nu se schimba: doar corpul creste, se lungeste, se lateste, imbatraneste si…moare!
Copilul, ramane identic cu sine in interior, mirat de atata agitatie inutila.

Exemplul real cu care m-am confruntat pentru a izbucni in aceast sir ideatic este urmatorul:
El - eternul pre si foarte ocupat-ul, nu poate fi rupt de orice ii absoarbe atentia (fiinta si toate mecanismele de cooperare sau supravietuire) ca sa se joace 10 secunde cu pronuntia lui ”scuasa” in loc de “scoasa”.
Fraza e irelevanta – de explorat doar senzatia, miscarea maxilarului, neobisnuitul sunet si impactul asupra limbajului cotidian, al obiceilui intiparit pe scorta, de a pronunta O nu U!

Il intreb: “da’tu erai plictisitor cand erai mic?”
El: NU. Eram foarte ocupat!
(asa e, adevarat, chiar era)

Tot asa cum e pre(a)ocupat de atunci incoace (sau: incUace).